Oameni buni, e ultimul an! Chiar o să-mi fie dor de voi.
De Mirey nu cred că o să-mi fie dor, că nu scap de ea :)) Totuşi, o să-mi amintesc de pixurile şi şerveţelele ei, de faţa ei somnoroasă de dimineaţă din staţie, asta daca vine la prima oră. De privirea ei luminoasă (şi franţuzească), sau de felul în care spune cuvintele potrivite la timpul potrivit. De cum cantam împreuna
O să-mi amintesc de Radu şi de aberaţiile lui. De geniul lui poetic, şi de felul în care se strâmbă la poze. De cum ne cânta “Un elephant” ca un franţuz veritabil. De cum de multe ori tace, dar în mintea lui a dat deja un verdict clar, sau de principiile lui foarte puternice pe care nu le spune niciodată. Aaa şi de ora de muzică în care ne-a cântat cu semeţie Corul vânătorilor (apropos, mai are cineva înregistrarea de atunci?).
O să-mi amintesc de Andra şi de ochii ei de mâţa. De cum îi vine in fiecare minut cate o idee care incepe cu “Baaaaai…” sau cu “Axiiiiii…”. De cum vine la tine şi te îmbrăţişeaza fără nici un motiv. De cum stă cu vârfurile picioarelor spre interior (şi nu face asta pentru poză cu tenişi pe hi5, chiar aşa stă ea:) ) şi mai că era să primim reducere pentru copii handicapaţi la cetate pentru asta :))
O să-mi amintesc de Gelu şi de prezenţa lui veşnic de pe altă planetă. De freza lui roşie şi de vorbele lui de duh spuse mai ales în şoaptă dar destinate tuturor. Şi de cum cânta Scar tissue la
O să-mi amintesc de Raluca S. şi de entuziasmul ei verde (da, raluca are un entuziasm verde, nu ştiu de ce; poate pentru că ochii ei verzi se fac mari şi bucuroşi de fiecare data când povesteşte chiar şi chestii mărunte). De felul în care scria ‘Timmaah!’ pe fiecare chestie pe care se putea (sau nu) scrie. De râsul ei sănătos, cu sau fără motiv şi de visele ei suprarealiste.
O să-mi amintesc de Cristi şi de avântul său cultural. De cum încearca să se desprindă de clişee şi de mediocritate şi să-i tragă şi pe alţii după el. De cum se plimbă prin toată clasa ca şi cum ar fi singur în încăpere, de zici că pune la cale pacea mondială. De cum ridică sprânceana trântindu-ţi un “ci?!” să-ţi arate că nu se oboseşte cu ce-i spui tu dar de fapt îi vine să râdă:)
O să-mi amintesc de Alina-Anoph-Aalias care tocmai a plecat…O să-mi amintesc de părul ei de fiecare dată interesant, şi de dansurile prin faţa clasei, în drum spre o sursă de mâncare sau de apă. De cum de fiecare dată încerca să salveze situaţia, să-şi ceară scuze în numele tuturor sau de cum punea întrebări de la banale la complexe şi ne dădea subiecte de discuţie.
O să-mi amintesc de Diana şi de cum în anii trecuţi i se făcea somn pe la ultimele ore şi pleca acasă făra nici o reţinere:)) De vocea ei rârâita şi de cum povesteşte pe un ton foarte sobru, ca de importanţa naţională, chestii cotidiene. De cum îşi roteşte ochii când o enervează ceva şi de cum stă în unghiul ei şi ne vede pe toţi.
O să-mi amintesc de Anatol şi de râsul lui cu gura pâna la
O să-mi amintesc de Mihaela –Clara-Tărtă şi de ochii ei mari şi adânci în care vezi de la o poşta că e poezistă mare (cu care ne mândrim!). De cum stă şi citeşte la orice oră cate o carte de care n-am auzit niciodată, dar e întotdeauna dispusa să-ti explice despre ce-i vorba, eventual să ţi-o povestească în întregime. De cum se leagănă ca un copil cand îţi cere o gură de apă. De cum odată la română ne-a scos în faţă să vorbim despre Act Veneţian şi nici una din noi n-o citise (bineînţeles, proful nu s-a prins:)).
O să-mi amintesc de Mihaela S. (Tami; ştie ea de ce:) care e mereu veselă si zâmbitoare. De cum rade chiar şi atunci când spune că îi este foarte somn sau că nu şi-a făcut tema. De cum iese la tablă la mate destul de des încât să nu fim noi prea stresaţi. Şi încă odată, de râsul ei molipsitor:)
O să-mi amintesc de Georgiana-Georgica-Geo-Divi-Aţă :)))) deja nu mai pot de râs când mi-o amintesc. O să-mi fie dor de hainele ei nebune, de puful de pernă din părul ei ciufulit, de cum vine la banca cu gura până la urechi şi gropiţe în obraji ca să-i dai ceva de mâncare, şi apoi îşi trece mâna prin păr ca să-l “aşeze”, de cum face tot posibilul să-ţi spună ceva pe un ton serios şi după 2 secunde nu mai poate de râs, de cum vorbeşte
O să-mi amintesc de Raluca P. care are întotdeauna şerveţele la ea. O să-mi amintesc de atitudinea ei subtilă de Cosânzeană, de felul ei de a fi calm, ca şi când nu s-ar complica cu nimic şi de lentilele ei de contact albastre. Şi de cumnatul ei care ne primeşte cu de toate în fiecare Ajun de Crăciun :D.
O să-mi amintesc de Robert şi de pletele lui pe care le-a tăiat (topic pt. blog: vă place cum îi stă acuma?:)) ). De felul în care încearcă să fie diplomat cu profii şi să ne scoată cu basma curată de la una sau alta, sau când îşi ia în serios rolul de şeful clasei şi îl pune pe Radu sa facă ceva:))
O să-mi amintesc de Cipy şi de felul în care duce tot felul de tratative cu profii să ne fie mai uşor la lucrări&co. De cum se consumă întotdeauna că nu suntem o clasa unită aşa ca F-ul, şi de seara de Ajun din 2006 când ne-am adunat acasă la el după colindă şi am povestit/bârfit ;))
O să-mi amintesc de Anca-Ştrumf-Bebe şi de cum vorbeşte ea cu mâţele sau cum o imită pe Bubbles. De cum se aprinde din orice şi îi spune dirigii că are ceva cu ea:)) Sau de cum o cuprinde entuziasmul când începe să vorbească despre
O să-mi amintesc de Andreea B. şi de numele ei polonez pe care profa de chimie nu ştia să-l pronunţe. De felul în care spune că ceva nu-i convine şi de tatăl ei care a fost în clasă cu tatăl lui Cristi. Şi de cum apare în filmul de la româna exact atunci când nu trebuie, la scena cu Nora şi ligheanul:))
O să-mi amintesc de Andrei…(neaah, Murgu) şi de părul lui vâlvoi şi răvăşit ca după Holocaust. De cum a lipsit el juma’ de semestru ca să meargă la olimpiadă, unde tot ce a făcut a fost să distrugă mobila. De cum umblă ca un bezmetic:) cu rucsacul ăla în spate, şi cum se uită pe sus când se gandeşte ce să spună:) Aaa şi de faptul că nu se supără niciodată când îi spui ceva în faţă si te ajuta cand il rogi.
O să-mi amintesc de Anca B. şi de subtilitatea cu care zâmbeşte, cu care se poartă, cu care vorbeşte. De ochii ei care se uită întotdeauna frumos. De cum am stat câteva ore bune într-o noapte să punem diacritice la proiectul de la română (proiect in care Anatol ne-a recitat curat şi româneşte un psalm). Nu cred că o să-mi amintesc că tocmai a intrat pe mess:)
O să-mi amintesc de Irina şi de buclele ei tot timpul aceleaşi, tot timpul frumoase. De tricoul ei cu “moi, je n’aime pas le dessins sur le t-shirts”. De (auto)ironia ei fina şi de cum reacţionează când e bucuroasă:) Aa, şi de cum maj-ul ei a fost “dat la ziar”:).
O să’mi amintesc de Ana şi de firea ei ieşita din tipare. De cum nu-i pasă în ce poziţie stă chiar dacă are fusta. De cum îmi dedica la sală piesa “Iubire” (?) de la 3sud est, şi eu ei:)) De cum cade pe ganduri şi nu mai vede nimic în jurul ei, în special la ore. De ochii ei multicolori şi de aparatul foto în care iese bine toată lumea.
O să-mi amintesc de Narcisa şi de râvna ei pentru citit. De felul ei de a fi aşezat, de cum ştie când să tacă şi când să vorbească. Şi cum azi proful de română i-a spus că unghiile ei grena sunt frumoase:)
O să-mi amintesc de Betty şi vocea ei subţirică şi plăpândă:) De calmul şi răbdarea ei în orice situaţie, de cum uneori începe să se gândească la ceva şi pare îngrijorata, dar imediat ce o ‘trezesti’ e iaraşi cu gura până la
O să-mi amintesc de Alina C. şi de râsul ei colorat de la care nu se abţine niciodată:) De ochii ei albăstroşi :P şi pasiunea pentru Tweety. De cum am fost într-o iarnă la ea la Vicov şi ne-a dat de baut ceva cald şi bun (atunci s-au bătut Raluca şi Cristi, nu?:)) ).
O să-mi amintesc de gemene –Andreea şi Alina (dacă ele nu se separă niciodată, eu nici atât nu pot să le separ:) şi de ochii lor jucăuşi. De cum povestesc amândouă, încât nu mai ştii la care să te uiţi. Gesticulează şi fac ochii mari şi tot îşi mai aminteşte câte una din ele ceva. Ce mai, veveriţe în toată regula:)
O să-mi amintesc de Andrei D. şi de cât e de bun la şah. De convingerea lui nestrămutată că nu pleacă de la ore (cel puţin nu constrâns de alţii, asta da tărie de caracter!) şi de bunăvoinţa cu care făcea oricui programul la info chiar în timpul lucrării.
Şi în sfârşit (în ordinea băncilor, bineînţeles) o să-mi amintesc de Ionuţ şi de tăcerea lui de pustnic, şi de faptul că după 4 ani nu ştiu aproape nimic despre el (şi îmi pare rău de asta). O să-mi amintesc totuşi de cum ridică sprânceana (fără sarcasm, fără aroganţă) atunci când apare ceva nefiresc sau care îl tulbură din liniştea lui sau hmm nici măcar asta nu ştiu.
C’est finit! :)
[P.S.: Acuma, sper să nu mă înţelegeţi greşit. Nu arăt pe nimeni cu degetul (dimpotrivă, am adunat chestiile faine, care îmi plac la voi), iar tot ce am scris aici nu e definitoriu, poate nici măcar adevărat (din perspectiva voastră); sunt doar nişte mărunţişuri, ca să avem subiect de discuţie pe blog, că îndată o să începem să vorbim despre vreme şi de cât este ceasul, dacă o ţinem aşa. Asta înseamnă că e preferabil să daţi comentarii, completări, sau să faceţi aceeaşi chestie în varianta voastră.
PPS: Am scris mult, ştiu; m-aş mira să fi citit cineva tot. Scuze că v-am luat din timp:) ]
