La cultivaţiune

În seara asta frumoasă de luni, câţiva dintre noi ne-am gândit că prinde bine oleacă de cultură şi am fost la teatru – Omul-pubelă a lui Vişniec.

Greşeală mare! A fost deplorabil. Penibil. Urât. Curat murdar! Bineînţeles, punerea în scena, nu şi scrierea lui Vişniec (ceva între Kafka şi E. Ionescu, original şi proteic). Actorii - care păreau oameni înzestraţi, în scurtele momente de teatru adevărat - s-au maimuţărit, au fost isterici, au fost ridicoli şi trezeau repulsie la aproape fiecare scenă. Scenariul a fost încărcat până la refuz cu obscenitate (s-or fi gândit că asta vrem noi să vedem?!) pe care nu o găseşti la Vişniec; acolo e doar un soi de visceralitate; cu glume proaste la care râdeau cei din clasele mici, fericiţi că nu le interzice nimeni să se uite şi să reacţioneze pozitiv la aşa ceva.

A fost un spectacol ieftin şi la propriu şi la figurat. Şi-au bătut joc de Vişniec şi şi-au bătut joc de noi. Şi cred că pentru prima oară, n-am simţit nevoia să aplaud la un spectacol, ci am vrut să ies cat mai repede, să scap de penibilul în care ne-au ancorat şi pe noi.

Voi ce credeţi?